Group Admins
Într-o zonă liniștită a unui Washington D.C. înzăpezit, tricouri fotbal ro acum șapte luni, la câteva ore după ce fuseseră integrați într-o grupă favorabilă pentru Cupa Mondială, antrenorul principal al echipei naționale masculine a SUA, Mauricio Pochettino, a avut un mesaj pentru jucătorii săi.
„Visul meu a fost întotdeauna să joc la Cupa Mondială, să joc pentru echipa mea națională, Argentina”, a reflectat el. „În unele momente ale carierei mele, m-am gândit că nu se va întâmpla, dar apoi s-a întâmplat și la 31 de ani, am avut posibilitatea de a juca la Cupa Mondială și a dispărut atât de repede.”
A doua Cupă Mondială a lui Pochettino s-ar putea să fi durat mai mult decât prima, care s-a încheiat cu eliminarea surprinzătoare a Argentinei în faza grupelor în 2002, dar, pe măsură ce echipa națională a SUA s-a prăbușit cu 4-1 în fața Belgiei în optimile de finală, luni, a fost greu să nu simți că o oportunitate de aur a venit și a dispărut într-o clipă. Echipa SUA a venit întotdeauna la o Cupă Mondială pe teren propriu sperând să se ridice la nivelul așteptărilor, având nevoie de cel mai bun scenariu posibil pentru a avea șansa de a concura cu cele mai bune echipe din lume. Înfrângerea era întotdeauna pe masă, dar se simțea ca și cum o serie de evenimente necesare se adunaseră, în sfârșit, pentru USMNT – aveau o serie de forme excelente în spate, definită de un stil dinamic și ofensiv, iar toți cei mai buni jucători ai lor erau în sfârșit disponibili și în vârful carierei lor.
Echipa SUA, însă, nu a apărut niciodată.
Într-un moment culminant pentru echipa națională și în special pentru indivizii care o alcătuiesc, au lăsat momentul să-i înghită complet. De la început până la sfârșit, abia au înregistrat ceva notabil, nervoși cu mingea la picioare și nedorind să rezolve vreuna dintre problemele Belgiei. Nu a fost prima dată când USMNT a părut atât de apatică și fără scop – sincer, așa a părut să fie în mare parte din pregătirea pentru această Cupă Mondială. Diferența brutală, însă, este că nu au reușit să arate emoționant într-o serie de meciuri amicale, argumentând în același timp că toate lucrurile în care au greșit au fost lecții importante învățate pentru Cupa Mondială. Luni, însă, nu s-a întrevăzut nicio astfel de lecție.
Crudul adevăr este că meciul de luni a confirmat toate acuzațiile neplăcute pe care USMNT încercase să le învingă ani de zile. Rezerva de talente nu este în prezent la nivelul necesar pentru a ajunge în sferturile de finală pentru prima dată din 2002; nicio sumă de bani cheltuită pe antrenori de profil înalt nu este suficientă pentru a schimba această realitate, chiar dacă Pochettino nu a fost în mod inerent angajarea nepotrivită. Mai greu de acceptat, dar și mai greu de ignorat, este însă faptul că aceștia nu sunt jucători care să fi demonstrat vreodată capacitatea de a gestiona colectiv cerințele unei situații de mare presiune. USMNT a avut obiceiul de a spera că un eșec ar fi un semnal de alarmă de care aveau nevoie. Predecesorul lui Pochettino, Gregg Berhalter, și-a pierdut locul de muncă după eliminarea din faza grupelor de la Copa America din iulie 2024, pierzând testul decisiv de dinaintea Cupei Mondiale. USMNT a pierdut apoi în fața Panama și Canadei în câteva zile, în martie 2025, în Liga Națiunilor Concacaf, mentalitatea lor fiind singurul subiect de discuție după o săptămână mohorâtă.
„Acum un an, [credeam] că suntem într-o mare încurcătură”, a spus Pochettino. „Gândindu-mă astăzi la felul în care am jucat la Cupa Mondială, aș spune că ne-am îmbunătățit mult, dar problema [este] că te perfecționezi, dar uneori, crești puțin câte puțin. Nu este liniar să crești atât de repede.”
Cupa lor Mondială, însă, s-a încheiat atât de anticlimactic – nu a existat nimic nou de învățat despre această echipă sau despre acești jucători, mulți dintre ei nereușind niciodată să recuperăm momentul de luni. Jucători de top precum Christian Pulisic, Chris Richards, Tyler Adams și Weston McKennie vor avea puțin peste 30 de ani când va începe următoarea Cupă Mondială, încheind un turneu pe teren propriu cu evoluții individuale șocant de slabe. Fețele așa-numitei generații de aur a USMNT, fiecare dintre ei așteptând aproape un deceniu pentru a juca în fața publicului de acasă, nu au reușit să se ridice la înălțimea situației. Acest lucru nu le va pune în pericol viitorul echipei naționale și nici acest singur meci nu ar trebui să aibă puterea de a face așa ceva. Este pur și simplu diferența dintre a-ți realiza potențialul și a nu-l realiza, ceea ce este o lovitură zdrobitoare în sine.
„Astăzi cred că am închis capitolul despre [evaluarea] jucătorilor”, a spus Pochettino într-o remarcă care nu a fost menită să usture, dar aproape sigur o va face oricum. „Acum avem o evaluare completă din partea multor jucători și, dacă ne angajăm să fim aici în viitor, cred că avem o idee clară despre deciziile noastre [despre] viitor. Înainte, acest lucru era foarte dificil, pentru că nu aveam meciuri oficiale, o mentalitate, toate circumstanțele care, știți, [erau] atât de dificil de gestionat și de gestionat.”
Circumstanțele, desigur, nu erau ideale. Pochettino a preluat conducerea primului său meci abia în octombrie 2024, o angajare critică a unui nume mare, dacă a existat vreodată una. Lucrurile ar fi putut fi mai bune, în mod firesc, cu mai mult timp, la fel ca în orice altceva. Totuși, nu este complet nevinovat în toate acestea – experimentarea sa riguroasă și uneori obositoare din primele sale peste 20 de meciuri în acest post l-a ajutat să vină cu o echipă care ar fi trebuit să lupte împotriva Belgiei. Pariul său mare pe portarul Matt Freese, care nu a avut selecții în luna mai a anului trecut, dar a devenit titular aproape instantaneu în echipa națională a Statelor Unite, a eșuat complet. Freese a fost predispus la erori de-a lungul carierei sale, dar primii adversari ai echipei SUA la Cupa Mondială abia l-au pus la încercare. Gafa care a dus la golul lui Hans Vanaken din minutul 57, permițând oficial jocului să scape de mâinile echipei SUA, scorul trecând de la 2-1 la 3-1, nu a fost tocmai de neconceput.
Vestea bună pentru echipa națională a Statelor Unite este că, tricou haaland norvegia având un nou ciclu de patru ani în față, au șansa de a integra câteva fețe noi care, sperăm, pot crește calitatea lotului de jucători în ansamblu. Acest lucru va fi, fără îndoială, valabil și în poartă, Pochettino depunând o muncă considerabilă pentru a selecta un grup de jucători tineri care, fără îndoială, vor viza turneul din 2030. MLS este în prezent un incubator pentru o serie de tinere talente interesante, de la Zavier Gozo de la Real Salt Lake până la Julian Hall și Adri Mehmeti de la New York Red Bulls. Niciodată nu există un moment nepotrivit pentru a trece în sfârșit peste obstacol – dacă USMNT ajunge în sferturile de finală care le-au scăpat de mult timp, își va fi câștigat dreptul să sărbătorească acest lucru, chiar dacă se întâmplă la un ocean distanță.
„Cred că, având în vedere toate circumstanțele, cred că această echipă a demonstrat că putem juca fotbal, putem juca fotbal, putem concura, că trebuie să continuăm să ne îmbunătățim”, a spus Pochettino. „Mulți jucători tineri cu mult potențial și un viitor și cred că o generație de copii mici care vin în urmă, cred că doar ea trebuie să continue să creadă în acest proces.”
Pe măsură ce se așterne praful după o Cupă Mondială definită de oportunități ratate, însă, responsabilitatea revine liderilor echipei U.S. Soccer, astfel încât aparența impulsului pe care l-au prins în această vară prin cântecele lor „Take Me Home, Country Road”, dacă nu chiar rezultatul final real care a egalat toate celelalte eliminări din Cupa Mondială din 2010 încoace. Directorul sportiv Matt Crocker a plecat în aprilie și nu este clar dacă Pochettino va fi următorul – are o ofertă de a rămâne, iar discuțiile vor continua în săptămânile următoare, deși nu este deloc clar în ce direcție vor merge lucrurile. Există o multitudine de lucruri care sunt, de asemenea, în afara controlului lor, printre care se numără rezultatele unui traseu fracturat de dezvoltare a tineretului pe care liderii federației l-au moștenit – dar pe care nu l-au rezolvat încă. Speranțele următorilor patru ani se vor baza, în cele din urmă, pe talentul jucătorilor care urcă în clasament, așa cum s-a întâmplat întotdeauna.
Însă, în acest moment, este clar că ștafeta trebuie predată următoarei generații de jucători, care vor beneficia, fără îndoială, de lungul drum pe care îl au până la următoarea Cupă Mondială. Generația actuală, în ciuda tuturor talentelor sale, și-a cedat deja momentul.